fbpx

Dacă citești aceste rânduri probabil ești una dintre persoanele care vrea să piardă în greutate. Sau poate, ai încercat să faci asta dar nu ai reușit… Sau și mai complicat, ai slăbit puțin ca mai apoi să te îngrași înapoi câteva kilograme bune.

Dacă ești aici ca să aflii ce dietă să ții pentru a ajunge la rezultate bune într-un timp record, acest articol de blog nu este pentru tine. Cu toate acestea, te încurajez să citești mai departe pentru a afla părerea mea despre slăbit și cum am ajuns eu să îmi creez o relație sănătoasă cu mâncarea.

Aveam o perioadă acum câțiva ani în care tot ce îmi doream era să dau jos kilogramele în plus, voiam să mă încadrez și eu în standardul de frumusețe pretat de societate și eram dispusă să fac orice pentru a obține asta.

Așa că am făcut cel mai rău lucru pe care poate să-l facă cineva atunci când vrea să scadă în greutate: am ținut dieta înfometării. Mâncam porții extrem de mici pentru cât avea nevoie corpul meu și ghici ce… câteva luni mai târziu, am reușit, am ajuns la kilogramele dorite.

Dar odată ce intrii în cursa aceasta, nimic nu mai e de ajuns, când te concentrezi doar pe kilograme, vrei să dai jos mai mult și mai mult. Așa că după multe zile de efort fizic și psihic, am ajuns la epuizare… corpul meu era slăbit, nu mai aveam energie să fac nimic și colac peste pupăză, mi-am pierdut și ciclul menstrual.

Am înțeles atunci cât de mult rău mi-am făcut supunându-mi corpul la alimente slabe în calorii și nutrienți, de dragul de a arăta bine.

Sper să nu te regăsești deloc în povestea mea și sper ca tu să nu fi trecut nici măcar o zi prin dieta miraculos de distructivă a înfometării. Dacă totuși te aflii aici pentru a afla cum să slăbești eficient și sănătos, nu peste noapte, te invit să studiem problema mai pe larg.

Un lucru e sigur, procesul de slăbit e simplu în teorie, dar când vine vorba de practică, e puțin mai greu de implementat, acest lucru datorită faptului că tindem să cădem în plasa VREAU MAI MULT, când defapt toate acțiunile noastre trebuie să se întâmple progresiv și controlat, nu toate deodată.

Înainte să vedem care sunt acele acțiuni care ne aduc în punctul în care să spunem: am reușit! Haide să vedem ce anume înțelegem prin slăbit:

SLĂBITUL ÎN OCHII MAJORITĂȚII

Majoritatea persoanelor înțeleg pierdere în greutate și fac din cântar o unealtă de nădejde, pe care se bazează în fiecare zi obsesiv. Dacă nu văd că acul cântarului merge în jos, înseamnă că undeva anume greșesc. Ceva nu fac bine…

Pe lângă faptul că această preconcepție este extrem de nesănătoasă din punct de vedere fizic, ea poate avea efecte psihice dezastoase. Indiferent că vrei să slăbești pentru a fi mai sănătoasă sau pentru a arăta mai bine, NU greutatea, ci compoziția corporală este cea care le determină pe amândouă.

Ce înseamnă asta? -> Procentul de grăsime versus procentul de masă corporală slabă.

Îți propun un exercițiu de imaginație pentru a înțelege mai bine: Sara merge la sală timp de un an de zile, se antrenează ca la carte, citește cărți de nutriție, își începe ziua cu un shake de proteine, mănâncă ce trebuie și cât trebuie.

Practic, Sara e studentul model al industriei de fitness, iar la sfârșitul acelui an, dum dum dum 🥁 are aceleași kilograme ca la început. Stai ce?! Cum adică? Ei bine Sara, și-a transformat cele 17 kg de grăsime pe care dorea să le dea jos în 17 kg de mușchi.

Ea are acum aceleași kilograme dar arată cu totul altfel. Înțelegi acum de ce cântarul este cel mai rău instrument de măsurare a kilogramelor? El calculează doar greutatea și atât. Dacă Sara s-ar lua după ce arată cântarul la finalul anului de antrenamente, probabil și-ar îneca amarul în fast-food toată viața, crezând că toată treaba cu o viață sănătoasă e un mit.

Astfel, procentul de grăsime e cel care ne arată cât de sănătoase suntem și cum anume vom arăta și NU greutatea. E simplu, dacă ne-am lua după indicele de masă corporală, care ia doar greutatea în considerare, absolut toți culturiștii ar fi obezi.

Astfel, te îndemn să îți schimbi puțin perspectiva despre slăbit și să înțelegi că slăbitul corect reprezintă pierderea de grăsime corporală, nu pierderea în greutate.

Așa că, gata cu cântaritul în exces și gata cu dietele minune. În schimb adoptă următoarele tehnici și obține rezultatul pentru care ai venit azi aici să îl aflii:

  1. Stabilește zilnic câte un obiectiv mic

Dar, asigură-te că îl atingi de fiecare dată. Pentru a-ți păstra motivația la cote maxime, gândește-te la un obiectiv ușor de atins pentru fiecare zi.

  • Azi vreau să merg pe jos acasă, de la birou
  • Azi vreau să includ o salată în toate mesele mele
  • Azi vreau să ajung la sală, după ce am terminat lucrul
  • Azi nu iau niciun lift, urc toate scările singură
  • Azi vreau să fac 10 minute sport dimineața

… Și așa mai departe. Desigur, acestea sunt doar niște exemple și un alt sfat pe care pot să ți-l dau este să nu te mai iei după ce face persoana X sau Y: stabilește obiectve care îți fac ție bine, nu care funcționează pentru majoritatea și asigură-te că le atingi în fiecare zi.

2. Învață despre calorii și macronutrienți

Pe internet circulă tot felul de mituri și multe persoane pretind că știu cum trebuie să slăbești eficient. Cu toate acestea, trebuie să afli că numărul de calorii consumate zilnic este primordial. Învață să calculezi valoarea energetică a mâncării pe care o consumi și vei observa imediat progresul.

3. Iubește-te în fiecare zi și apreciază-ți corpul

Atunci când ai mai mult de 5 kg de dat jos, procesul de slăbire devine un proces de transformare. Cu cât ai mai mult de slăbit, cu atât transformarea este mai radicală. Și fizică, dar mai ales psihologică.

Ca să slăbești, nu este suficient să faci ceea ce face un om slab, trebuie să devii (dpdv psihologic) un om slab. Să te schimbi. Să schimbi felul în care vezi mâncarea, mișcarea, felul în care te vezi pe tine, precum și obiceiurile.

Nu știu ție, dar mie asta mi se pare un proiect mare. Vestea bună e ca dacă faci ce trebuie, schimbarea aceasta se va petrece în cea mai mare parte pe nesimțite, în subconștient.

Chiar și așa, vor mai exista abateri de la drum, piedici, eșecuri sau regrese. Dar toate vor fi mult mai reduse și mai ușor de depășit dacă baza de plecare e cea bună.

4. Niciun aliment nu este 100% interzis!

Atunci când împarți alimentele în „bune” și „rele”, automat te concentrezi asupra produselor alimentare pe care nu ar trebui să le consumi, dar la care poftești. De regulă, cu cât un produs alimentar este “interzis”, cu atât mai mult te gandesti la el.

Sfatul meu este să încerci să te concentrezi să consumi alimente sănătoase în proporție de 80%. Acest obicei, combinat cu un program constant de exerciții fizice, va conduce pe termen lung la pierderea în greutate. În plus, în acest fel, îți acorzi mai multă libertate pentru a te bucura, ocazional, de alimente bogate în calorii fără să te simți vinovată.

Sentimentul de vinovăție generat de consumul de alimente “interzise” acționează ca un bulgăre de zăpadă în formarea emoțiilor nesănătoase.

5. Inarmează-te cu voință și răbdare

Toata lumea dorește să piardă acele kilograme enervante cât mai repede cu putință. Dacă reducem brusc numărul caloriilor, organismul se va simți în pericol și va începe să stocheze grăsime. Asta înseamnă că și cea mai mică abatere va fi depozitată imediat.

Lucrurile trebuie să se petreacă gradual, trebuie să ii acordam organismului timpul necesar ca să se poată adapta la noul regim. Deși schimbările vor apărea mai lent, totuși rezultatele vor fi de lungă durată și nu va trebui să te înfometezi câteva săptămâni, ci te vei bucura de mese îmbelșugate, dar sănătoase.

6. Hidratează-te

Apa este unul dintre cele mai importante lucruri fie că suntem la dietă sau nu. Corpul uman este compus în bună parte (50-70%) din apă, care îndeplinește foarte multe roluri în organism:

  • Ajută digestia – mâncarea parcurge mai ușor tractul intestinal, iar substanțele nutritive ajung în sânge.
    – Elimină reziduurile din organism.
    – Asigură un mediu propice pentru desfășurarea în bune condiții a proceselor metabolice (digestia, producerea de energie, construirea țesuturilor).
    – Reglează temperatura corpului – transpirația ne răcorește atunci când ne este prea cald.
    – Transmite semnale electrice între celule astfel încât organele să își îndeplinească funcțiile specifice.
    – Lubrifiază elementele mobile cum ar fi articulațiile.
    – Apa acționează ca un diuretic. Dacă organismul este hidratat constant pe parcursul zilei, va înceta să mai rețină apă.

7. Fă mișcare și antrenează-te cu greutăți

Au și exercițiile cu greutăți rostul lor în programele de slăbire, doar că pentru o parte din lume, mersul la sală este plictisitor sau chiar neplăcut. Scopul acestui articol este să te ajute să slăbești, nu să te facă să te apuci de sală. Dacă însî faci parte din categoria celor cărora le place să se antreneze sau ești curioasă și vrei să încerci, să știi că sala te poate ajuta din urmatoarele 2 motive:

  • primul este că antrenamentele cu greutăți constituie încă un semnal transmis corpului, că ai nevoie de masă musculară și trebuie să o păstreze, chiar dacă ești în deficit caloric
  • al doilea este că, dacă te antrenezi destul de intens și consumi suficiente proteine, e posibil chiar să îți crești masa musculară în timp ce reduci grăsimea. Acest lucru este valabil în special pentru începătoare sau persoane care nu s-au mai antrenat de mult.

Concluzie

Nu te arunca cu capul înainte și nu încerca să faci toate schimbările odată. Ia-le pe rând, implementează-le prin mai multe schimbări mai mici și nu trece la pasul următor până nu va intra în reflex și va veni ușor sa te ții de schimbarea curentă. Abordarea aceasta îți va crește exponențial șansele de succes.

Multă baftă!

Iar dacă vrei puțin și mai mult ajutor, am scris pentru tine o carte de rețete proteice, menite să îți transorme mesele zilnice în adevărați aliați. Vezi despre ce e vorba și comand-o de aici.

Close

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur
adipiscing elit. Pellentesque vitae nunc ut
dolor sagittis euismod eget sit amet erat.
Mauris porta. Lorem ipsum dolor.

Working hours

Monday – Friday:
07:00 – 21:00

Saturday:
07:00 – 16:00

Sunday Closed

Our socials
About