fbpx

Sezonul estival este cea mai bună perioadă din an pentru transformarea dietei în mod pozitiv, prin rețete sănătoase și ușoare, constituite din alimente care furnizează nutrienți esențiali, fără cantități mari de grăsimi saturate, zahăr și sare în exces.

Alimentația de vară permite introducerea de legume, ierburi proaspete și fructe în meniu, care ajută la pregătirea corectă a organismului pentru sezonul rece.

Rețetele sănătoase de mai jos au specific mexican și pot fi pregătite ușor, pe tot parcursul verii și nu numai.

Acestea sunt extrase din cele două cărți de rețete pe care le-am scris pentru comunitatea mea:

30 Rețete Sănătoase și Mese Proteice Pentru Un Corp Puternic

Salată cu fasole, pui și avocado

Salatele n-o să-ți mai pară niciodată plictisitoare, odată ce înveți să diversifici.

Plină de proteine, această salată îmbină cu succes puiul fraged, cu fasolea hrănitoare, avocadoul cremos, roșiile zemoase, zeama de lime și multe altele pentru a crea o adevărată petrecere pentru papilele gustative.

Ușor de preparat, gata în 20 minute, SĂNĂTOASĂ și plină de ingrediente savuroase, această salata va deveni una din mesele tale de prânz preferate.

INGREDIENTE:

  • 1 linguriță ulei de măsline
  • 100 g piept de pui
  • 100 g fasole neagră la conservă
  • jumătate dintr-un avocado mediu
  • 50 g roșii cherry tăiate în jumătăți
  • 1 cățel usturoi
  • 1 fir ceapă verde tăiată mărunt
  • o mână de coriandru tăiat mărunt
  • 2 linguri zeamă de lime
  • sare și piper
  • 1 linguriță praf de chili
  • opțional: o linguriță sirop de agave

MOD DE PREPARARE

  • Într-o tigaie nonaderentă adaugă uleiul de măsline, puiul tăiat cubulețe, cățelul de usturoi, sare, piper și praful de chili. Gătește-l la foc mediu până când acesta s-a rumenit.
  • Între timp adaugă roșiile și avocado tăiate cubulețe, ceapa verde, coriandrul și zeama de lime într-un bol de salată. Asezonează cu sare și piper.
  • Adaugă puiul și amestecă toate ingredientele. Dacă îți place combinația de sărat cu dulce, poți adăuga o linguriță sirop de agave.

FASOLEA ȘI BENEFICIILE EI

Fasolea este ca mai bogată sursă de proteine vegetale, esențiale pentru vegetarieni și consumatori de carne deopotrivă. Prin conținutul bogat în fibre insolubile scade colesterolul din sânge, riscul de boli cardio-vasculare și incidența cancerului de colon.

Pe lângă proteine și carbohidrați, fasolea mai conține fier, seleniu, magneziu, fosfor, zinc, cupru, potasiu și calciu în cantități mici. La capitolul vitamine, fasolea boabe excelează în cantitatea de vitamine din grupul B. De asemenea, mai conține molibden, vitaminele C, E și K.

CALORII: 405 kcal

PROTEINE: 41g

CARBOHIDRAȚI: 29g

GRĂSIMI: 15,5g

Tacos cu creveți

Când ne gândim la mâncarea mexicană, primul lucru care ne vine în minte este probabil tacos. Tacos sunt delicioși, ușor de realizat și, de asemenea, prietenoși cu bugetul. Având în vedere acest lucru, haide să îți spun cum să prepari tacos delicioși cu creveți.

INGREDIENTE

  • 450 g creveți curățați
  • 1 cățel de usturoi
  • o lingură praf de ardei iute
  • 2 linguri ulei de măsline
  • sucul de la un lime
  • 8 tortillia, încălzite
  • 1 avocado copt, tăiat cubulețe
  • o roșie medie, tăiată cubulețe
  • jumătate de ceapă mică, tăiată mărunt,
  • 1 cățel de usturoi, tăiat mărunt
  • coriandru proaspăt

MOD DE PREPARARE

  • Pune creveții, chilli, zeama de la jumătate de lime și o lingură de măsline într-un bol. Lasă gusturile să se combine până când pregătești avocado.
  • Într-un bol adaugă avocado, roșia, ceapa, usturoiul, coriandrul și zeama de la cealaltă jumătate de lime. Asezonează cu sare și piper
  • Încălzește o tigaie la foc mediu. Adaugă creveții și gătește-i 2 minute pe fiecare parte, sau până când obțin o culoare opacă.
  • Asamblează fiecare taco cu câteva bucăți de creveți peste care pui salsa de avocado.
  • Servește cât e cald, alături de o salată mare de crudități.
  • Poți substitui creveții cu jackfruit, fasole roșie, ciuperci, dovlecei, conopidă sau o combinație din mai multe din ele. Fii creativă și îți va ieși un preparat de excepție!

BENEFICIILE CREVEȚILOR

Creveţii sunt unul dintre cele mai populare alimente din categoria fructelor de mare. Datorită faptului că sunt bogaţi în proteine, dar nu conţin multe grăsimi saturate, sunt foarte sănătoşi şi recomandaţi în orice dietă echilibrată şi sănătoasă.

  • Îţi asigură nutrienţii necesari pentru a fi energică
  • Nu au efecte nocive asupra nivelului de colesterol
  • Conţin fier care este foarte important pentru prevenirea îmbătrânirii premature
  • Sunt bogaţi în seleniu – element anticancerigen
  • Au efecte antioxidante deoarece conțin astaxantine şi coenzima Q
  • Deşi sunt proteici, creveţii sunt foarte uşor de digerat şi nu cauzează indigestii

CALORII: 450 kcal

PROTEINE: 30g

CARBOHIDRAȚI: 38g

GRĂSIMI: 20g

Achiziționează și tu cărțile de rețete Glutes Lady și beneficiază de 50 rețete de mic dejun, prânz și cină, astfel încât mâncatul să devină o plăcere uriașă pentru tine.

Toate rețetele sunt gustoase, rapide și conțin ingrediente variate. Intră pe paginile de mai jos și află mai multe.

30 Rețete Sănătoase și Mese Proteice Pentru Un Corp Puternic

Până data viitoare, spor la gătit și poftă bună!

Close

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur
adipiscing elit. Pellentesque vitae nunc ut
dolor sagittis euismod eget sit amet erat.
Mauris porta. Lorem ipsum dolor.

Working hours

Monday – Friday:
07:00 – 21:00

Saturday:
07:00 – 16:00

Sunday Closed

Our socials
About